Special Day

WP_20140527

Dintre toate florile doar pe ei i-aș alege, trandafiri cățărători.

Pur și simplu perfecți!

 

WP_20140527_1

Trandafir al dimineții mele

                N.Stănescu

Trandafir în roua dimineții
Ce diamant ascunzi între petale,
Dă-mi stropi de foc și de-nceput a vieții
Dă-mi un pământ și-acoperă-l cu dale.

Dă-mi o petea, de dulce amăgire
Și-o clipă de-nceput de dimineață,
Un spine blând și-o rază de iubire
Și-o mică stea din lumea ta măreață.

Căci am să vin mereu ca să te ud
Și-am să mă-nvârt în juru-ți cu-ntristare
C-ai să te duci, frumos și crud,
Și vreau să-mi i-au adio la plecare.

Dă-mi o speranță cât încă mai exiști
C-ai să te-ntorci din nou la primăvară,
Și-o să visez mereu cu ochii triști
La diminețile când lumina-i de primă oară.

Oh, i-e prea târziu să-ți cer iertare
Că ți-am pretins ce nu-mi poți oferi,
Rămâi oricum lumina dimineților murdare!
Că-n visul meu tu nu poți ofili !

 

Anunțuri

Muzică și poezie; când Calliope dansează cu Euterpe

Oul cu iris

Nichita Stămescu

Fiecare vorbă caldă, sub ea
clocoteşte un ou al vorbirii noastre.
Vii verbe, o, voi,
cu frunze verzi-albe-albastre.
Oul deschide deodată o pleoapă:
sub iris se aude bătând
pliscul nenăscutei păsări, copilăreşti
numai în ea însăşi zburând.
Sar cojile! La început
privirea dă din aripi în unda
despărţită în delta pe care o face
când se varsă în oră, secunda.
Apoi, ah, apoi nici măcar
nu mai e pasăre în izbucnire
ci se duce subţiindu-se, alungându-se,
şiră-a spinării de frunză; – privire.

 

Poezia

Nichita Stănescu

Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.

 

Ce aude unicornul

Lucian Blaga

Prin lumea poveştilor
zumzetul veştilor.

Prin murmurul mărilor
plânsetul ţărilor.

Prin lumea aievelor
cântecul Evelor.

Prin vuietul timpului
glasul nimicului.

Prin zvonul eonului
bocetul omului.

 

Din iubire ne-am născut
Pe măsura iubirii am fost alcătuiţi
După iubire tânjim,
Iubirii ne încredinţăm.

(Ibn ‘Arabi, Iluminări)

#dhaferyoussef

Septembrie, început de toamnă

DANS CU MASCA TOAMNEI

N.Stănescu

Am luat frunza și am tras-o peste chip

și  nervurile le-am tras pe nervii mei.

Ochii orbi, din fruntea lui Oedip,

sub sprâncene mi i-am pus, de trei

și de patru și de cinci și-ntruna

visători de rău și de pricini.

Am luat noaptea, norul, luna,

și le-am pus coroane dragi, de spini. 

Văzul meu și-a scos verzuiul,

roșul, movul, în afară

fluturându-le-n cădere tuiul,

tot ce e, făcând numai să pară.

Mi-e dor…

Mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor…

…de ochii tăi,

…de vocea ta,

…de zâmbetul tău,

…de privirea ta,

…de felul în care îmi rosteai numele.

Totuși….

Mi-e dor să pot

să nu-mi mai fie

dor de tine.

(Înapoierea cheii – Nichita Stănescu)

Azi plouă cu sentimente

       Azi mi-e P.O.H.U.I. indiferent de toți și de toate.Mă așez la fereastra camerei cu o cafea în mână și privesc afară.Da, privesc norii de ploaie gri și grei precum plumbul, aud ploaia cum răsună.E o zi mohorâtă de primăvară, e o zi în care totul are culoarea gri și muzica ploii.E o zi în care nu am chef de nimic și de nimeni, decât de mine.O zi în care mă adun într-un colț al inimii și privesc, ascult și simt.Azi nu fac nimic, azi doar SUNT!

Rain-Background

IUBESC PLOAIA

                   Nichita Stănescu

Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea,
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea!

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer, și cad împietrind
Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Cand nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent!

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Sta singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați
Săruturi răzbat!

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă sa vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin!

 P.S: Am aflat ulterior ce înseamnă cuvântul pohui și cu ce sens este folosit.Trebuia să mă informez în prealabil, ceea ce nu am facut.